Poveștiri din criptă's avatar

Poveștiri din criptă

dirtbreath

Omagiu cerului

Azi in iratiune m-a scaldat cerul.Mi-a spalat mintea cu lacrima lui, stergand-o pe a mea. A plans el pentru mine, a simtit el durerea mea pentru ca si el, ca si mine, e negru in fiecare noapte. Isi ascunde boala si in fiecare dimineata zambeste puternic si orbitor prin soare si moare in fiecare clipa de ploaie cate putin.

El azi a murit pentru mine, in locul meu, mi-a inabusit nebunia, absorbind-o intr-a lui.

Din cer cade si spre cer se ridica durerea, precum face si apa. Asa cum nimic nu se infiltreaza mai usor in om, nu mucegaieste sufletul si nu rugineste ratiunea precum o face durerea.

Cerul singur o stie, durerea, a vazut-o pe toata. A simtit-o, l-a ars peste zambet, ascunsa, el a plans-o si a inghitit-o iar.

sleep-sweeper

tzacanel

green eyes

myskin-against-yourskin:

Let’s play hide and seek

You’ll hide and I’ll find you

I always wanted you…you, you and you only. Not physically, but mentally. I want to know what thoughts crawl inside your head. I want to know every word that flows in there. I want to be able to understand your beautiful, unexplored…

suntprostultau

tzacanel

http://suntprostultau.tumblr.com/post/75248301675/nu-stiu-cum-sa-incep-e-cam-complicat-stii-ca

suntprostultau:

image

Nu știu cum să încep. E cam complicat,știi că mereu e complicat în cazul meu. Nu știu când o să vezi textul ăsta,de-aia îmi e greu să scriu. Ultima dată când am vorbit,mi-ai spus că o să le spun tuturor cât de falsă ești. Nu o să fac asta. O să le spun tuturor cât ai fost de specială…

robyn-hope

Asemănători dar nu identici.

Fiecare clipă pe pământul ăsta e o clipă specială - fiecare sunet pe care îl auzi îl poţi interpreta diferit, fiecare culoare are o anumită semnificaţie pentru subconştientul tău, fiecare cuvânt iese altfel dintre buzele tale, cu o încărcătură emoţională diferită.

Poate crezi că eşti banal. Un simplu om. O simplă fiinţă a cărei umbră e neînsemnată lângă cei din jur.

Nimic mai fals.

Eşti special, până în cele mai mici detalii - ochii tăi sunt albaştrii cu irizaţii vag verzui, părul şaten, lung şi des, nasul în vânt şi degetele lungi, cu buzele rozalii. Prietenul tău cel mai bun are ochii căprui-aurii, cu părul în nuanţa mierii, cu nasul puţin borcănat şi cu buzele uşor palide. Mama ta e o roşcată superbă cu ochii negri, puţin scundă şi uşor stângace.

De la aspect la modul de gândire, de la trecut la viitor - totul e nou. Nu vei avea niciodată un viitor sau un trecut identic cu al altcuiva. Asemănător, probabil. Dar niciodată identic.

Ce te mai deosebeşte de restul? Sentimentele - felul în care te simţi atunci când priveşti răsăritul; amintirile pe care ţi le provoacă prima ninsoare din an; zâmbetul pe care îl ai la vederea persoanei iubite.

Ştii cum mereu oamenii care merg undeva simt nevoia să îşi facă poze? Şi mai prind şi alţi oameni pe fundal, chiar dacă nu intenţionau asta?

Gândeşte-te în câte locuri apari tu acum - chipul tău întipărit pe o poză, imediat lângă proprietarul imaginii. Lucrul ăsta e incontrolabil, întrucât nu ştii niciodată tot ce se întâmplă în jurul tău.

Gândeşte-te că o secundă din viaţa ta a fost surprinsă în lucrul unui necunoscut - poate unica poză din vacanţa lor de la Paris.

Iar amintirea lor de preţ te are şi pe tine acolo.

Frumos, nu?

Nici măcar nu ai cerut asta, şi totuşi ai primit.

Nu ai cerut niciodată ca primul tău sărut să fie pe acoperişul unui bloc din centru, pe o căldură sufocantă - şi totuşi ai primit.

Nu ai cerut ca primul tău cuvânt să fie ‘tata’, dar totuşi ăsta a fost.

Nu ai cerut niciodată să fi alergic la alune şi totuşi eşti.

Sunt micile lucruri care ne diferenţiază de restul - primul sărut, prima îndrăgosteală, prima decizie importantă în viaţa, trupa preferată, citatul preferat şi felul în care ne atinge ori de câte ori îl repetăm, melodia preferată şi felul în care ni se întipăresc acordurile în minte, filmul preferat, culoarea favorită, gesturile pe care le facem când suntem nervoşi şi până şi felul în care ne schimbăm starea de spirit sub efectul unui anumit factor.

Nu poţi cere unui optimist să judece o piesă de teatru în acelaşi fel în care ar face-o un pesimist.

Nu îi poţi cere unui coleric să iubească la fel cum iubeşte un melancolic.

Nu poţi ruga o femeie să îşi descrie prima dragoste la fel cum ar face-o o adolescentă de 15 ani.

Şi nu poţi face niciunul din lucrurile astea pentru că suntem diferiţi. Râdem din aceleaşi lucruri, pe care însă le percepem altfel. Plângem din motive diferite pe care le simţim total altfel.

Melodia aceea pe care obişnuiai să o asculţi acum vreo 2 ani, cea cu instrumentalul de pian şi vocea divină.. îţi aducea aminte de surâsul mamei? Sau de privirea ei când se uita la tine? Îţi provoca fluturi în stomac la fel cum o făcea atingerea persoanei iubite? Îţi aducea lacrimi în ochi pentru că te făcea să te gândeşti la viitor? Îţi provoca un dor de cineva?

Cu toţii ne uităm la ceva anume şi interpretăm.

Ne uităm la lună şi vedem un corp ceresc; un paznic al amurgului; o bucată de rocă ce pluteşte în apropierea noastră; partea feminină şi gingaşă a nopţii; un zeu ascuns ce ne priveşte de departe.

Ne uităm la o floare şi vedem o frumuseţe incomensurabilă; un conglomerat de celule care s-au aliat într-o floare; o vestitoare a purităţii; un izvor de viaţă.

Fiecare vede lucrurile în felul lui.

Şi ştiţi ce?

E complet şi perfect normal.

Pentru că suntem diferiţi, iar asta e ceva ce nu poate fi schimbat.

12februarie

Fericire

Am scris asta pe blogul meu mai de mult şi mă gândeam să o împărtăşesc cu voi. Nu ştiu de ce, dar de fiecare dată când o recitesc, îmi dă o mare doză de optimism..

În gesturi mărunte, în muzică, în duioşenia zilelor, în măiestria anotimpurilor, în mugurii primăverii, în lacrima florilor, în surâsul zorilor, în aurul verii, în zilele cu soare, în nostalgia toamnei răsfirată-n lacrimi argintii ca frunze-n vânt, în vântul care adie uşor, în picăturile de ploaie care mi se izbesc din când în când de faţă, în cântecul iernii, în aerul rece dintr-o dimineaţă.. E atât de multă splendoare, frumuseţe, viaţă ! Uitasem ce mă face cu adevărat fericită, uitasem să mă bucur de fiecare secundă şi îmi lăsam atenţia să fie distrasă de alte lucruri, lucruri neimportante..Uitasem să trăiesc cu ceea ce Dumnezeu îmi dă în fiecare zi şi suspinam dupa propriile mele iluzii, ale trecutului sau ale viitorului.. Dar astăzi nu. Astăzi mă bucur de toate aceste lucruri. Astăzi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru viaţa pe care mi-a oferit-o, astăzi trăiesc prezentul, astăzi respir, astăzi las fecirea şi dragostea să îmi invadeze sufletul şi să îmi umple inima, astăzi sunt eu însumi.. Astăzi, şi mâine, şi de acum înainte. Şi Imi este suficient !

phtevenie

Cinci minute

Privește sufletul ce zace pe podeaua rece, într-un colț, ca un copil pedepsit de părinți, în timp ce noi, „părinții”, alergăm în sus și în jos să nu lăsăm lucruri nerezolvate pentru a doua zi. El ne așteaptă nerăbdător, zi de zi, seară de seară, să îi acordăm măcar cinci minute, cinci minute de atenție, cinci minute în care să-i povestim cum a fost ziua, să ne dea un sfat, revenind apoi la rutina zilnică. Cinci minute în care să luăm amintirile de pe noptieră și să i le mai desfășurăm încă o dată prin fața ochilor, ca pe un film pe care ai vrea să-l vezi la nesfârșit. Cinci minute în care i-am putea povesti despre idealurile și visurile ce ne țin încă trează speranța, despre grijile ce ne hrănesc insomniile noapte de noapte, despre dezamăgirile ce ne inundă ochii cu lacrimi de neputință. Iar el, grijuliu și optimist, după cum îi este firea, să ne spună că totul va fi bine dacă ne recăpătăm încrederea și, văzându-ne incapabili de a mai acționa în vreun fel, să o caute alăuturi de noi prin sertare, pe sub pat, pe masa de lucru, în cele mai întunecate și mai nebănuite colțișoare ale ființei pe care numai el le cunoaște. Ce n-ar da sufletul pentru cinci minute… o îmbrățișare de cinci minute, caldă, puternică și plină de sensuri…

Andrunache Andreea

Jumatati

Sunt pe jumatate fericita. Mereu voi fi asa.. Port o masca, pe jumatate de fata, caci pe de o parte am zambetul pe buze mereu, dar pe de alta parte dorul ma prinde pe la colturi si mi se urca pe sira spinarii, reusind sa-mi dea fiori de gheata pana in adancul inimii. Sunt pe jumatate speriata de ce se va intampla de acum inainte si pe jumatate optimista. Paharul vietii mele in acest moment este jumatate gol si jumatate plin. Si as vrea sa privesc viitorul cu mai multa  incredere.. . Fericirea data pe din doua e ca tigara fumata pe jumatate, ca tequila fara sare si lamaie, ca sarutul fara muscatura, ca viata mea fara el.
M-am îndrăgostit iremediabil de fraierul cu numărul 92050221, si bineînțeles nu sunt nici prima fata care face asta, cum probabil nu voi fi nici ultima. Ne indragostim cu totii, de fapt.. Si eu. Si tu.. Apoi fiecare începe sa construiasca un  univers ideal in jurul acelei persoane pentru ca mai apoi ea sa  plece, sa ne rănească,sa ne distrugă in mod constient(sau nu), si sa lase in urma doar niste ruine a ceea ce a fost mai frumos intre voi. Si n-ai ce sa faci.. Suferi si mergi mai departe, jumatate din cel care ai fost odata. Saruti alte buze,scrii alta poveste, si magaierile tale se preling pe pielea fina a altei persoane , miresmele ce te legănau odata pe valuri de fericire se schimba in amărăciune. Ajungi sa crezi ca nu vei mai iubi vreodată. Ajungi sa cauti somnul dulce alaturi de alte trupuri reci si goale, pentru ca nu poti dormi la fel de bine in bratele singuratatii.. Dar timpul se scurge domol pe treptele secundelor si încearcă sa spele rănile pe care le ai acum in suflet.. Încearcă sa te reintregeasca, dar.. acum nu mai inchizi ochii decat pe jumatate, iar dimineata te trezesti cu teama ca nu cumva sa-ti fure cineva resturile ce au mai ramas din omul care erai odata.. Stai si te gandesti ca din clipa in clipa va veni cineva si iti va darma ultimii pereti ai labirintului in  care te-ai refugiat. Încerci sa te ascunzi de lume, dar nu poti, nimeni nu poate, asa ca incepi sa porti o masca(ca mine), in speranta ca nimeni nu isi va da seama ca esti slab.. Si încerci sa ridici iar ziduri, pentru ca o săptămână mai târziu sa se fărâme totul..  In carti scrie ca odată si odată iubirea ar trebui sa se intregeasca, dar in schimb .. odată cu zilele ce trec scade, te injumatateste, te imparte de un infinit de ori +1 , pana cand nu mai ramane nimic din tine. E tragica iubirea noastră.
     -Am impaturit iubirea ce i-o port intr-o batista. Am ascuns-o undeva intr-un sertar sa n-o gaseasca nimeni. E acolo de cand l-am privit ultima oara. Azi am facut curat in cutia cu sentimente, si-am dat din intamplare de ea. S-a asternut praful asupra dansei.Am stat rezemata intre tacere si asteptare. Am stat acolo singura si cu inima indoita. Nu stiam ce sa fac cu ea.As fi vrut sa o fi aruncat,dar nu am atins-o. Am lasat-o acolo unde era. Imi era teama ca o sa o desfac accidental, si ca ma va orbi din nou; ar fi asternut o pojghita de gheata peste inima mea. Am reusit sa mi-l  scot din cap, dar nu si din inima..l-am inlaturat din viata mea,insa nu in intregime: ci pe jumatate. Cateodata ma gandesc ca poate nu a sosit sfarsitul.. nu inca. Si speram sa se intoarca, caci eu am ramas tot aici: aceeasi, desi am mai crescut de cand ne-am vorbit ultima oara. Dar el nu ma cauta. Inteleg. Inteleg ca nu se va mai intoarce, stiu ca a plecat.
 Sa-ti spun un lucru de caare sunt sigura. Tuturor ne este teama. Unii dintre noi reusesc sa o ascunda, altii nu. Dar ea e mereu acolo; o simti. Iar eu simt acum teama ca nu voi mai fi niciodată la fel.
   

movie-univers

Doi ochi negri

      Doi ochi negri si intunecati atat imi amintesc.Amintiri plustesc in jurul meu dar eu le privesc doar pe cele cu tine, si-mi amintesc cum ne jucam noi singuri.In lumea noastra ,nimeni nu ne deranja doar noi doi acolo izolati de ceilalti.Dar mereu intr-o poveste frumoasa trebuie sa existe si ceva rau, si te-ai dus de langa mine si am ramas singur in lumea aceea.Si au venit pe rand dorul , nostalgia si restul dar tie nu ti-a pasat.Acum eu stau in pat si ma gandesc de ce? De ce te-am lasat sa-mi furi inima si dupa sa mergi sa o pui  intr-un cufar si sa o ascunzi ca sa nu o mai pot da la nimeni.  

        Acum zac singur ca un felinar pe o strada pustie si astept ca intr-o zii sa reapari in viata mea si sa ma iubesti asa cum te iubesc eu.Dar pana atunci o sa stau si o sa ma intreb ce este iubirea cu adevarat caci eu am crezut ca este ceva frumos care nu poate fii descris si inca cred ca este dar se pare ca are si parti negre.Aceste parti negre nu stiu de ce sunt cele care raman si de care iti amintesti cel mai mult.

             Din nou singur pe banca pe care noi obisnuiam sa stam, din nou ingandurat , dar se pare ca treptat uit,uit ca un copil si raman doar fragmente.Timpul trece tu ramai doar o umbra palida de care imi va fii dor dar totusi pe care nu mai vreau sa o vad.